Ierarhia Divină a Cerurilor

Ierarhia de Lumină este un corp de ființe organizate care sunt activ în seviciul Luminii, în serviciul lui Dumnezeu și în seviciul Umanității. Aici prezentăm Ierarhiea de Lumină din diferitele culturi.

Ierarhia de Lumină

Studiul ierarhiilor de Lumină și felul în care sunt ele cunoscute în diferite culturi

Doresc să impart acest subiect amplu în 3 mari categorii.

  1. Ierarhia în tradiția Creștină,
  2. Ierarhia în tradiția Iudaică și
  3. studiul Enochian.

Enochiana este una dintre cele mai elaborate studii ale îngerilor. Acest studiu a fost cercetat ani la rând de către Dr. John Dee și Edward Kelly (Kelley), care și-au deicat viața studiului științific și matematic al comunicării cu îngerii. În Școala Misterelor Modern Mystery School studiem acest subiect și lucrăm cu acești îngeri, iar puterile lor sunt fascinante. Despre Islam nu știu prea multe, așa că am ales să iau informațiile deja existente pe Wikipedia, și să mă rezum la cele 3 categorii.

Introducere

Dintre cele 3 mari subiecte, în următoarele rânduri, vom parcurge Ierarhia de Lumină așa cum e cunoscută ea, în diferite culturi și religii, în mare. Urmează ca în următoarele postări să descriu pe larg Ierarhiile menționate mai sus.

În Religia Creștină

În angelologia diferitelor religii, o ierarhie a îngerilor este un sistem de clasare al îngerilor. Rangurile superioare au o putere sau o autoritate mai mare asupra rangurilor inferioare.

Cea mai influentă ierarhie îngerească creștină a fost cea propusă de Pseudo-Dionisie Areopagitul, în secolele V sau VI, în cartea sa De Coelesti Hierarchia (Despre ierarhia celestă). Dionisie a descris nouă niveluri cu ființe spirituale pe care le-a grupat în trei clase:

Cele din ordinul superior

  • Serafimi
  • Heruvimi
  • Tronuri

Cele din ordinul de mijloc

  • Domnii
  • Virtuți/Puteri
  • Stăpâniri

Cele din ordinul inferior

  • Întâietori/Începători
  • Arhangheli
  • Îngeri

Vom elabora fiecare categorie în parte în postarea următoare.

În Religia Islamică

Nu există o organizație ierarhică standard în Islam care să asigure divizarea creștină în diferite „coruri” sau sfere, iar subiectul nu este abordat direct în Coran. Cu toate acestea, este clar că există o ordine sau o ierarhie stabilită între îngeri, definită de sarcinile atribuite și de diferitele sarcini ale îngerilor, prin porunca lui Dumnezeu. Unii cercetători sugerează că îngerii islamici pot fi grupați în paisprezece categorii, unii de ordin superior fiind considerați arhangheli. Qazwini descrie o ierarhie angelică în Aja’ib al-makhluqat, cu Ruh pe capul tuturor îngerilor, înconjurată de cei patru heruvimi arhanghelici. Sub ei se aflându-se cei șapte îngeri ai celor șapte ceruri.

Qazwini arată că Dumnezeu a creat multe lucruri care sunt necunoscute oamenilor (Coran 16:8), iar o parte fundamentală a acestui lucru, cu o importanță centrală, este Tronul lui Dumnezeu, așternutul Lui sunt îngerii și djinnii (demoni, spirite rele/bune). ).[d] Sferele cerești sunt locuite de îngeri. Îngerii sunt ființe bune, perfecte, fără sentimente negative sau pasiune, sunt ascultători și, cel mai important, păstrează ordinea creației și guvernează totul pe pământ; djinii și diavolii sunt creaturi rele și imperfecte care posedă pasiune și mânie și sunt neascultători. Lucrarea lui Qazwini conține, în plus, angelologie care are rădăcini parțial în Coran și hadith.

În Religia Ebraică

Iudaismul consideră că binele și răul sunt în oglindă. E opera noastră, umană, dacă determinăm să se manifeste o față sau cealaltă a oglinzii. În acest context se situează povestea lui Enoh, personajul biblic, care pentru faptele lui, pentru că a respectat poruncile divine, nu a murit ci a fost luat la ceruri (Gn 5, 24; Evr 11, 5). Acesta este de fapt motivul pentru care Enoh are un tratament special. Și de aici, s-a născut întreaga interpretare a personajului Enoh, care așa cum spune tradiția a ajuns în lumea divină și a devenit înger păstrându-și trăsăturile umane. În ce sens își păstrează umanitatea?

În primul rând pe tărâmul divin Enoh își păstrează înțelegerea față de oameni, și într-o prima fază este avocat al omului în fața lui Dumnezeu. Rolul lui însă evoluează devenind din ce în ce mai important în angelologie. În contextul în care poporul evreu a suportat multe vicisitudini, Enoh devine avocatul lui Israel. Ca atare, în ierarhia cerească ajunge în final să fie cel mai important dintre îngeri. Și așa cum ne spune tradiția, el este conducătorul liturghiei divine. Conform legii universale a corespondenței, „Ceea ce este sus este și ceea ce este jos, Ceea ce este jos este și ceea ce este sus”. În această idee, tradiția consideră imaginea Templului de la Ierusalim ca imagine a Templului Ceresc, a Palatului Ceresc al lui Dumnezeu. Această imagine a lumii celeste ca o curte regală cu toată organizarea sa ierarhică se dezvoltă în tradiția iudaică pe măsura  procesului de inculturație. În acest fel și angelologia are o evoluție ce influențează povestea lui Enoh, care capătă un nou nume: Metatron.

Ierarhia îngerilor în Iudaism este următoarea:

1. Chaioth Ha Kadosh
2. Ophanim
3. Aralim
4. Chashmalim
5. Seraphim sau Serafim
6. Malakim sau Mesagerii
7. Elohim sau “Ființele divine”
8. Beni Elohim sau “Fiii ființelor divine”
9. Kerubim sau Heruvim
10. Ashim

În Modern Mystery School veți aprofunda acest studiu în “Hermetic Ray Kabbalah”, un studiu pur, care datează dinaintea apariției dogmelelor asupra acestei filozofii. Acest studiu durează 10 luni și se aprofundează studiul Arborelui Vieții. De asemenea, este un process de ascensiune a Copacului Vieții, unde profesorii școlii susțin energia grupului, pentru a avea o călătorie de autocunoaștere cât mai profundă. Se spune că studiul Hermetic Ray Kabbalah de 10 luni este echivalentul a 10 ani de terapie contemporană.

Ierarhia de Lumină conform

Modern Mystery School

Ierarhia de Lumină este un corp de ființe organizate care sunt activ în seviciul Luminii, în serviciul lui Dumnezeu și în seviciul Umanității.

În Școala Misterelor se vorbește despre 11 nivele a Ierarhiei de Lumină, dintre care fac parte și

  • Primul cvorum sau cor al Arhanghelilor, alcătuit din 12 Oficii,
  • al Doilea cvorum/cor de Arhangheli, alcătuit din 22 de Oficii
  • Îngeri
  • Maeștrii de Lumină/ Maeștrii Ascensionați
  • Marea Frăție Albă
  • Cele 7 Școli antice de Mistere din Lume

Repet, Școlile Antice de Mistere din lume fac parte din Ierarhia de Lumină pe Pământ!!!

Atunci când ne gândim la îngeri, ne gândim la niste ființe de Lumină cu aripi, sclipitori, care doresc cu ardoare să servească și să ajute umanitatea. Dar este acest lucru adevărat? Știați că îngerii vin în perechi? Până și Arhanghelul Mihail si Gabriel au perechiile lor de sex feminin. Există o parte feminine ȘI o parte masculină a lor. Felul în care sunt ei cunoscuți în scrierile arhaice, diferă mult de Sfintele Scripturi pe care le cunoaștem în momentul de față.

În Școala Misterelor faci cunoștință cu ordinul Îngerilor, a Arhanghelilor, și cu toată structura Ierarhică de Lumină încă de la Empower Thyself – prima inițiere în Școala Misterelor.

Aceste lucruri și multe altele prezentate și studiate în școală, nu se găsesc la întâmplare pe internet, sau în Sfintele Scripturi, pentru că sunt cu mult mai antice decât acestea. Ele au fost păstrate secret până de curând. Acum umanitatea este pregătită să primească adevărul absolut și să îl folosească înspre beneficiul umanității.

A sosit vremea ca omenirea să știe – a sosit vremea ca vălurile să pice de pe ochii oamenilor. Suntem ființe Suverane, iar Empower Thyself este primul pas înspre a-ți redobândi puterea, dreptul Divin din naștere și instrumentele cu care să le accesezi. Timpul tău a sosit! Este aici, acum.

Sursă preluată și adaptată de pe Internet.

Daca simțiți că acest material este de folos și altcuiva nu ezitați să îl distribuiți. De asemenea, dacă simțiți că aveți nevoie de călauzirea Fiintelor Înalte de Lumina nu ezitati să mă contactați. Pentru aceasta vă recomand Ședința de Compassion Summoning – Invocarea Compasiunii Arhanghelilor. Invocăm ajutorul Arhanghelilor din al 2-lea cvorum (cor) pentru cerințe personale, pe teme specifice. Această cerere este o sesiune la distanță din practicile Școlii Moderne de Mistere și se face pe baza cerințelor și nevoilor celor care ne contactează.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începe călătoria ta alături de noi

Dacă vrei să începi călătoria ta alături de noi și vrei o programare, completează formularul de mai jos și vom reveni la tine în cel mai scurt timp posibil!