Ierarhia de Lumină în Creștinism

În angelologia diferitelor religii, o ierarhie a îngerilor este un sistem de clasare al îngerilor. Rangurile superioare au o putere sau o autoritate mai mare asupra rangurilor inferioare, fiind mai aproape de Dumnezeu.

Ierarhia Divină sau Ierarhia Îngerilor

Ce este Ierarhia de Lumină?

Cea mai influentă ierarhie îngerească creștină a fost cea propusă de Pseudo-Dionisie Areopagitul, în secolele V sau VI, în cartea sa De Coelesti Hierarchia (Despre ierarhia celestă ). Dionisie a descris nouă (9) niveluri cu ființe spirituale.

Aceste nouă coruri sunt grupate în trei mari trepte sau clase:

Cele din ordinul superior

  • Serafimi
  • Heruvimi
  • Tronuri

Cele din ordinul de mijloc

  • Domnii
  • Virtuți/Puteri
  • Stăpâniri

Cele din ordinul inferior

  • Întâietori/Începători
  • Arhangheli
  • Îngeri

Șă începem detalierea ierarhiei creștine așa cum este cunoscută în biserici și Sfintele Scripturi în zilele noastre.

1. SERAFIMII

Termenul „Serafimi” vine din ebraica , ”saraph”,care înseamna ”fierbinte”. Sunt cel mai înalt ordin al îngerilor. Sunt cei mai apropiati de Dumnezeu și strălucesc cel mai puternic. Ei înconjară tronul și emit o lumină intensă fierbinte, reprezentand dragostea Lui. Serafimii sunt considerati „serpi de foc”, si nici macar celelalte fiinte divine nu se pot uita la ei. Exista doar patru serafimi și fiecare are patru fețe și șase aripi. Cand vin pe Pamant, renunță la aspectul lor de șarpe, preferând o întruchipare umana înalta și subțire.

Sunt numiti „cei mai iubiți”. Au puterea cea mai mare, de aceea au rol de păzitori ai Raiului și a locurilor sfinte. Au o puritate deosebită, și luminează cel mai puternic în eterul universal. Au câte trei perechi de aripi uriașe. Au ca misiune primirea şi cunoaşterea planurilor Sfintei Treimi. Serafimii cunosc originea fiecarui suflet încarnat ,mai sunt denumiți Îngerii destinului cosmic al omului. Putem să-i contactam atunci cand dorim să ne cunoastem destinul, când vrem să știm de ce ne-am încarnat. Ei vor arde neputințele, distrug devierile aducandu-ne astfel pe Drumul cel drept.

2. HERUVIMII

Acești îngeri sunt deținătorii evidenței cerești și ai cunoașterii lui Dumnezeu. Sunt trimiși pe Pământ cu sarcini mari, cum ar fi expulzarea oamenilor din Gradina Edenului. Arta antica descrie heruvimii ca având un aspect de sfinx, cu aripi și cu chipuri umane, si nu copii dolofani cu aripi, cum apar acum pe felicitări și cărti postale. Ophaniel, Rikbiel si Zophiel sunt heruvimi, așa cum a fost Satana înainte de cadere.

Termenul înseamnă „înţelegere”, „revărsare de înţelepciune” sau ”împărtășirea înţelepciunii” în ebraică, ei sunt luminaţi şi astfel, prin heruvimi, înţelepciunea este transmisă şi altora şi luminarea ochilor spirituali este dată pentru vederea lui Dumnezeu şi pentru a primi înţelepciunea Lui. Heruvimii sunt Stapanii Zodiacului ,ne ajuta sa ne armonizam cu mediul nostru, ne învață să integrăm, să acceptăm și să iubim ceea ce suntem. Sunt Spirite ale unei înalte înţelepciuni, care ştiu să transpună în proiecte realizabile informaţiile primite de la Serafimi. Sunt reprezentați în iconografie ca fiind ființe divine înaripate.

Ei reprezintă al doilea ordin în ierarhia îngerilor și se spune că sunt alcatuiți din iubirea cea mai pură. Heruvimii fac ordine în mișcarea universului. Ei poartă bucuria și răspândesc iubirea Ființei Atotputernice, apărând în ochii oamenilor sub forma simbolică a unor copii cu aripi. Le-a fost acordată puterea înțelepciunii Divine, și cea de a păzi Cunoașterea Supremă. Este bine sa lucram împreuna cu ei pentru a permite schimbarii să intre în viața noastră și pentru a ne transforma personalitatea prin Focul Purificator al Sinelui nostru Divin.

3. TRONURILE

Înfățișarea Tronurilor e poate cea mai bizara din primul grup. Se spune ca arata ca niște roți mari strălucitoare, acoperite cu mulți ochi. Îi servesc lui Dumnezeu drept car și Îi distribuie judecata, în scopul de a-I îndeplini dorințele pentru noi. Îngerii din al doilea cer pot exista într-o stare de tranziție între lumea celestă si cea umană. Tronurile sunt considerate guvernatori cerești, care încearcă să găsească un echilibru între materie și spirit, între bine și rău.

Reprezintă puntea de legătură între planul material si cel spiritual si întruchipează dreptatea si justiția divina. Tronurile sunt agenții karmei. Sunt cele care ne ordonă reîncarnarea până învățam toate lecțiile necesare evoluției noastre spirituale. Invocăm Tronurile atunci când vrem să asimilăm lecția unei experiențe, motivul pentru care trecem printr-o situație. Ele ne ajuta sa evoluăm, să refacem lucrurile, să asimilăm lecțiile astfel încât sa nu se mai producă. Tronurile ne arata mereu forța noastră interioara așa că de fiecare data când ne simțim neputincioși în fața vieții este bine sa le invocăm.

Primul în ierarhie este Binael, urmând Lauviah, Caliel, Leuviah, Pahaliah, Nelkhael, Ieiaiel, Melehel şi Haiviah. Acești îngeri nu sunt numiți „purtători de Dumnezeu” după Ființa Lui, ci după Har şi după slujba pe care o îndeplinesc, după cum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. Prin acești îngeri se manifestă dreptatea lui Dumnezeu.

4. DOMINIOANELE sau DOMNIILE

Gândiți-vă la Domnii ca la managementul de mijloc. Ei primesc ordine de la Serafimi și Heruvimi, apoi împart atribuțiile îngerilor-lucrători . Scopul lor principal este de a se asigura că Universul își păstrează ordinea prin trimiterea puterii pe Pământ, pe care o primesc șefii de guvern și alte autorități. Zadkiel este șeful acestui ordin.

Sunt considerate a fi supraveghetori ai îngerilor, în acord cu voința divină. Rolul lor este să îl ajute pe om să trăiască o relație de abundență, de bucurie si entuziasm cu Universul. Noi nu putem înainta spiritual fără bucurie, fără fericire. Domniile ne învață cum să fim fericiți. Ne îndrumă către fericirea din interiorul nostru. Domniile ne învață să avem mai multă încredere în sinele nostru. Pentru a contacta Domniile trebuie să lucrăm întâi asupra încrederii de sine pentru a ne armoniza în acest fel cu energiile lor, și a ne armoniza cu vibrațiile lor de bucurie și încredere.

Domniile spun că „ a fi lipsit de încredere în sine înseamnă a fi lipsit de încredere în Univers”. Domniile ne învață să știm să ne fructificăm toate capacitățile în slujba tuturor, ele ne dau Legea Cosmica a dăruirii.

„ Dacă vrei să primești, dăruiește!”

5. VIRTUȚILE sau PUTERI

Având forma unor scântei de lumina, Virtuțile sunt responsabile cu menținerea lumii naturale și îi inspira pe oameni în domenii cum ar fi știința. Primesc ordine de la îngerii de mai sus și le transformă în miracole pentru cei care merită. Când ni se arată în forma lor pământească, ele sunt muzicieni, artiști, vindecători, dar si oameni de știință care lucrează cu puterea dragostei și a fizicii. Cei doi îngeri care s-au arătat la înălțarea lui Iisus se crede ca au fost Virtuți.

Ei ne învață să recunoaștem ceea ce suntem cu adevărat dincolo de ceea ce cred sau văd alții, dincolo de aparențe. Virtuțile ne învață să transcendem ființele și lucrurile, să vedem ceea ce sunt dincolo de lumea vizibila. Ele ne învăță să ne conectam cu Soarele si Luna. Virtuțile ne îndeamnă să muncim mai mult asupra noastră pentru a ne îndepărta treptat de vocea autoritara a egoului care nu face altceva decât sa ne împiedice să trăim o viață fericită. Focului solar al Virtuților le putem cere sa ardă această parte a noastră astfel ajutându-ne să redescoperim Sinele nostru Divin.

Virtuțile sunt Îngerii care au ca întrebuințare să ne aducă Lumina lui EU SUNT atunci când totul ni se pare întunecat în viața de zi cu zi. Ele aprind in om focul care arde toate neputințele, toate defectele, toate blocajele. De asemenea, Virtuțile guvernează ordinea în Universul fizic și veghează asupra mișcării corpurilor cerești cum ar fi Soarele, Luna, stelele, planetele, inclusiv Pământul.

6. STĂPÂNIRILE

In forma lor cereasca, Stăpânii apar ca fumuri viu colorate, dar neclare. Stăpânii sunt agenți de frontieră între Cer si Pământ. Ei sunt îngerii nașterii și ai morții. Unii cred ca ei se află și în fruntea demonilor care doresc să distrugă lumea, in timp ce alții, mai ales Sf. Paul, credeau că Stăpânii în sine erau cei răi. În orice caz, ei sunt un grup de experți care servesc drept consilieri în materie de religie, teologie si de ideologie.

Reprezintă „ceata războinicilor luminii”. Ei cheamă fiecare ființă să se debaraseze de ceea ce nu mai are nevoie ,este vorba de lupta cu forțele întunericului, expulzarea energiilor toxice care nu provin din lumină și iubirea divina. Stăpânirile ne dau forță de a ne elibera, de a continua bazându-ne pe noi înșine, pe Drumul ales.  Ne dau forță de a nu ne lăsa îngenunchiați de viată. Ne arată calea Stăpânirii de sine. Stăpânirile ne învață cum să nu ne mai pierdem energiile în supărările cotidiene, prin accese de furie, ne învață să mergem pe drumul drept, fără să ne lăsăm influențați de ceea ce este în exteriorul nostru.

Stăpânirile ne dau forță de a „vinde toate perlele mici pentru a o cumpăra pe cea mare – de a arunca toți peștii mici pentru a-l prinde pe cel mare” după cum ne vorbea Iisus în Pilde.

7. ÎNCEPĂTORII/ ÎNTÂIETORII

Aceste ființe angelice au forma unor raze de lumina. Întâietorii supraveghează totul. Ei ghidează întreaga lume – națiuni, orașe și alte localități. Mai mult, sunt responsabili cu religia si politica. Ca si cum n-ar avea destule sarcini, sunt de asemena responsabili cu gestionarea actelor îngerilor din subordinea lor.

Trezesc in noi forța iubirii, iubirea fiind darul dat Divinității fiecăruia din noi. Omul este o ființă logica, de rațiune iar iubirea este întotdeauna simțită și nu gândită. Dacă intervine rațiunea în iubire aceea nu este iubire. A iubi înseamnă a accepta iraționalul, înseamnă să nu știi de ce iubești și să iubești oricum. Începătorii ne ajuta sa lucrăm cu vibrația iubirii, sa iubim chiar dacă nu merită persoana respectivă, ne învață iubirea aceea gratuită care iartă orice.

Începătorii ne transmit că putem pune capăt karmei prin iertare. Daca iertam pe cineva legătura dintre noi și persoana respectivă  este dizolvată, eliberându-ne de acea persoana.

Începătorii ne învață că drumul inimii depășește drumul rațiunii și că adevărata frumusețe este atunci când un om exprimă la exterior ceea ce este în interior. Ele veghează și asupra Planetei noastre, inclusiv asupra națiunilor și orașelor noastre, împlinind Voia Lui Dumnezeu.

8. ARHANGHELII

Aceștia, împreună cu îngerii, sunt protectorii oamenilor si ai tuturor lucrurilor fizice. Dar nu-i chemați să vă ajute personal; Arhangheli răspund cel mai bine când vine vorba de treburi care implica întreaga omenire.(Exemplu: Chemi pe arhanghelul Mihail să taie corzile nebenefice care te ține în judecată și nu îți permite să evoluezi pentru a-i ajuta și pe alții). Ei sunt primul ordin de îngeri care apar numai în forma umană. Ca atare, funcționează printre noi sub forma de exploratori, filozofi și lideri ai drepturilor omului. Acest ordin este cel mai cunoscut datorita menționării în Biblie al numelor Mihai, Gabriel, si Rafael.

Sunt mesagerii Lui Dumnezeu, învățătorii omenirii. Ei ne aduc cunoașterea și înțelegerea. Arhanghelii ne învață să relativizăm lucrurile și adevărurile, ne învață că adevărul nu există, făcând acest fapt fiind cel mai mare adevăr!(Nimic nu e sigur sau fix, totul e într-o contantă schimbare și evoluție). Arhanghelii ne învață să înțelegem ce se petrece în viața noastră, ne învață să comunicam, ne învăță discernământul. Ceata Arhanghelilor ne învață să unim în noi tot ce este dual, pentru ca nimic nu este „bine” sau „rău”. Ei guvernează întreaga rasă umană dar și pe Îngerii păzitori, fiecare Arhanghel având o specializare, reprezentând și un anumit aspect al Lui Dumnezeu.

9. ÎNGERII

Îngerii sunt adevărații intermediari între Dumnezeu și oameni. Îngerii nu veghează peste națiuni; ei au grija de gospodării și de oamenii care cred în Dumnezeu și îi apară de demoni. Ei hrănesc, consiliază și vindecă. Fiecare are un înger al lui, cunoscut ca „îngerul păzitor”, și este alături de noi zi de zi.

Îngerii sunt cei care duc cererile noastre către sferele superioare. Sunt cei mai aproape de noi din punct de vedere vibrațional și energia lor este accesibila omului pentru că este legată de corpul său astral. Îngerii ne sunt călăuzele noastre, ne privesc, ne observa și ne ajută de fiecare dată când le cerem asta. Ei ne ajuta să lucrăm asupra prejudecaților noastre, ne arată ceea ce suntem dincolo de formele noastre. Ei nu intervin în viețile noastre dacă nu sunt rugați, decât dacă ceva ne amenință viața și momentul marii treceri nu a venit încă. Ei ne învăță să vedem BINELE in Rău în loc să vedem RĂUL în BINE. Fiecare om are un înger păzitor al său personal. Însă pot primi mai mulți de la cei care se roagă pentru noi. Aceștia nu ne aparțin, ei vin, ne ajută și când au terminat treaba, se retrag.

SURSĂ: Texte preluate și adaptate de pe:
https://www.roportal.ro/articole/despre/9_tipuri_de_ingeri_1867/
https://vindecaviata.wordpress.com/2014/08/11/ierarhia-divina/

Daca simțiți că acest material este de folos și altcuiva nu ezitați să îl distribuiți. De asemenea, dacă simțiți că aveți nevoie de călauzirea Fiintelor Înalte de Lumina nu ezitati să mă contactați. Pentru aceasta vă recomand Ședința de Compassion Summoning – Invocarea Compasiunii Arhanghelilor. Invocăm ajutorul Arhanghelilor din al 2-lea cvorum (cor) pentru cerințe personale, pe teme specifice. Această cerere este o sesiune la distanță din practicile Școlii Moderne de Mistere și se face pe baza cerințelor și nevoilor celor care ne contactează.



Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începe călătoria ta alături de noi

Dacă vrei să începi călătoria ta alături de noi și vrei o programare, completează formularul de mai jos și vom reveni la tine în cel mai scurt timp posibil!